Zeii

          Zeii greci nu sunt numai prin excelență antropomorfi, nu au numai firi omenești, dar de fapt nu dispun de atribute divine în sens major (departe de absolutul concept ulterior din filozofia greacă); în mituriletimpurii, acești zei au chiar puteri limitate (mai ales în epopeile homerice); de ex. când Zeus își izgonește fiica (Thetis), îi cere: "Du-te fără ca Hera să te poată zări" (Iliada, I, 522-523); aceștia au nevoie de informatori și crainici, ca să afle despre mersul lumii; sunt supuși surprizelor și manevrați de certuri, ambiții, orgoliu, capricii, fiind impulsivi și răzbunători (deși unii "teologi" antici, ca Hesiod, au încercat să justifice aceste trăsături). Tot panteonul olimpian - lipsit de măreție -duce o viață de clan certăreț lipsit de norme morale, incestuos, excesiv în actele erotice. În ciuda faptului că hrana și băutura lor sunt, teoretic, ambrozia și nectarul, zeii Helladei mănâncă și beau din belșug vin și cărnuri, iar atunci când vizitează pe oameni, dorm, suferă de boli și, ca orice societate primitivă, ascultă muzica lui Apollon și a Muzelor numai la ospețe. Deși lacomi de sacrificii, pe care le doresc adesea înhecatombă, în mod paradoxal, ei nu suportă să vadă cadavre.
         Miturile apar în societățile primitive când nu au nici un scop artistic în sine, fiind absorbite de cultură, ca o materie primă a ei, în etapele istorice ulterioare, de consolidare a civilizației. Ramura indoeuropeană, venind în sudul Europei, și-a adus propiile mituri arice (în primul rând cultul luiDyaus Pitar, devenit Zeus) și a absorbit mitologiile locale (egeeană, pelasgă), ca și miturile dispersate ale unor populații mărunte, despre care nu mai știm decât ce oferă tot miturile grecești, de ex. frecvența pomenirii traiului troglodit al arcadienilor. Probabil de acolo și persistența până într-o anumită epocă a sacrificiilor umane, ca și a fetișismului (zeii înșeși au fetișuri); de asemeni, supraviețuirea animismului, în nenumăratele Nimfe,Dryade, Hamadryade, Naiade, Oceanide ș.a. Erau stăruitoare și tradițiile totemice, aduse din fondul aric comun sau împrumutate de la populațiile locale: Hera era uneori simbolizată de o vacă (Homer o numea "cea cu ochi de vacă"); Zeus era uneori taur, doica sa Amaltheia era capră, Athenaera bufniță, iar Apollon lup; tribul mirmidonilor avea ca strămoș totemic furnics (myrmex), iar imaginile culturale cretene trădează și ele o amplă zoolatrie, provenită din totemuri.