Sunday, January 25, 2015

Hermes-zeul comertului,zborului si al hotilor

         Hermes este zeul comerțului, zborului și al hoților în mitologia greacă, mesagerul zeilor.
         Având atribute variabile, cu o etimologie onomastică incertă și cel mai vechi centru cultural, de zeu al fertilității, în Arcadia, sau solul zeilor.
         Hermes este un zeu sapiențial, în ipostaza sa de zeu triplu, recompus în miturile grecești după modelul zeului egiptean Thot, dar adesea fiind numai numele onorific grec al acestuia. Hermes Trismegistus este zeul cunoașterii secretelor divine, autorul unor cărți inițiatice sacre, hermetice (preluate de la Thot), zeu cu atributul profeției, educator al preoților, legislator, astronom și astrolog, ocrotitorul scrisului, al geografiei și cosmografiei și patronul medicinei, deopotrivă inventatorul vorbirii articulate, al ritualului sacrificiilor, al scrierii, al palestrelor, al lirei cu 3 coarde și descoperitorul măslinului. Dintre autorii antici, Diodor din Sicilia îl identifică total cu zeul egiptean Thot. De altfel, sărbătorile consacrate lui Hermes aveau o nuanță intelectuală.


2 comments:

  1. Sa fie Casa contabila infiintata de mine comerciala s-o conduca bunicii ,eu, parintii, sa le avem toti in case vesnic[unde felul pret foto, aviz vesnic,Banca Agr,vesnic 1980-vesnic].

    ReplyDelete
  2. Sa fie Planul meu faptic mie la mie suta la suta tot impartit materialnic daruri de rauri immit muz .Blid legamant, tot ORD Roza roz 1900-vesnic[sa stiim vesnic].

    ReplyDelete