Bibliografie

• Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, București, Albatros, 1995
• Anca Balaci, Mic dicționar de mitologie greacă si romană, Editura Mondero, București
• George Lăzărescu, Dicționar de mitologie, Casa Editorială Odeon, București, 1992
• N.A.Kun, Legendele și miturile Greciei Antice, Editura Lider, București, 2003

Dionis-zeul vegetatiei

              Dionis  era în mitologia greaca zeul vegetației, al pomiculturii, al vinului, al extazului și fertilității, denumit la romani și Bacchus sau Liber. Era de asemenea poreclit Bromius, la orfici Lyaeus etc. Dionis era una dintre cele mai importante divinități cunoscute în vechime, al cărei cult era răspândit în întreaga lume.
              Dionis era fiul lui Zeus cu muritoarea Semele, fiica regelui teban Cadmus și a Harmoniei. Se număra deci din cea de-a doua generație de zei olimpieni. Semele își găsi sfârșitul datorită geloasei Hera, care o determinase să-i ceară lui Zeus să i se arate în ipostaza sa zeiască. Zeus i-a apărut într-adevăr, înconjurat de fulgere și tunete, și i-a cauzat astfel moartea. Zeus a reușit totuși să-și salveze copilul încă nenăscut și l-a cusut în propria lui coapsă, de unde îl zămisli apoi pe Dionis. Astfel, Dionis este cunoscut drept zeul "care s-a născut de două ori". Ca să-și ferească copilul de Hera, Zeus l-a ascuns în casa regelui Athamas și a soției acestuia, Ino. Acolo Dionis a trăit îmbrăcat în haine femeiești pentru a nu fi recunoscut, dar a fost descoperit de Hera și, drept răzbunare, mințile lui Ino și lui Athamas au fost luate. Atunci Zeus îl încredințează pe Dionis prin intermediul lui Hermes nimfelor de la Nisa (vezi și Hyades), mai târziu lui Silen. Ajuns adult, el a luat parte la lupta zeilor cu giganții, în care l-a ucis pe Eurytus cu tirsul său, un toiag încununat de conuri de pin. Conform legendelor, și-a propagat el însuși cultul, ducându-l din Tracia în întreaga lume, ajungând în Egipt,Siria,Frigia și, în sfârșit, în India. Pe muritori, zeul îi învață să cultive vița de vie. În plus, el avea darul de a face să țâșnească din țărână lapte, miere și vin, spulberând cu acestea grijile oamenilor. Față de cei care i s-au împotrivit s-a arătat crud, luându-le mințile (ca în cazul regilor Lycurg și Pentheus), sau transformându-i în delfini.

Heracle

           Heracle (cunoscut și sub numele de Hercule în limba romana, sau Hercules) este cel mai cunoscut erou din mitologia greaca, neîntrecut în forță și vitejie și care, după moarte, a fost primit în rândul zeilor devenind astfel nemuritor. Grecii antici sărbătoreau festivalul Heracleea, care comemora moartea lui Heracle, în a doua zi a lunii Metageitnion (sfârșitul lunii iulie sau începutul lui august).
           Grecii antici au sărbătorit festivalul Heracleea, care a comemorat moartea lui Heracles, în a doua zi a lunii a Metageitnion ( sfârșitul lunii iulie sau începutul lui august). Un templu egiptean a lui Heracle a fost construit în Oaza Bahariya in 21 î.Hr.. Prin intermediul culturii elenistice , simbolismul Heracleean a fost transmis către Orientul Îndepărtat. In mitologia japoneza exista gardianul Nio în fața templelor japoneze budiste. Herodot l-a conectat pe Heracle atât cu zeul fenician Melqart cat si cu zeul egiptean Shu. Temple dedicate lui Heracle s-au înmulțit de-a lungul țărilor mediteraneene. De exemplu, templul lui Heracles Monoikos , construit departe de orice oraș din apropiere, pe Coasta de Azur, s-a dat numele sau zonei Monaco. Poarta de acces de la Marea Mediterană la Oceanul Atlantic sunt situate Coloanele lui Hercule.

Poseidon-zeul marii

         În mitologia greaca, Poseidon era zeul mării, fiul lui Cronos si al Rheei. Ca și ceilalți frați ai săi, când s-a născut, Poseidon a fost înghițit de către tatăl său și apoi dat afară.

Mai târziu a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Când, în urma victoriei, s-a făcut împărțirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Hades lumea subpământeană, iar lui Poseidon Împărăția apelor. El sălășluia în fundul mariii împreună cu soția sa, Amfitrite, alături de care, uneori, urmat de un întreg cortegiu marin și purtat de un car tras de cai înaripați, spinteca valurile.

        Poseidon stârnea furtunile sau făcea ca apele mării să devină liniștite, el scotea insule la iveală sau le cufunda pe altele lovindu-le cu tridentul său, făcea să izvorască râuri sau să se închege lacuri. O dată el a încercat împreună cu Hera și cu Athena să-l pună în lanțuri pe Zeus, dar încercarea a dat greș. De atunci Poseidon a fost mereu alături de preaputernicul său frate care cârmuia destinele lumii.

        Legat de numele său este episodul întrecerii care a avut loc între el și Atena atunci când a fost să-și împartă între ei pământul Atticei. Un alt episod îl înfățișează pe zeul mării lucrând cot la cot cu Apollo, ca să înalțe zidurile Troiei. Faptul că nu a fost răsplătit pentru munca sa a atras mânia lui Poseidon asupra troienilor. Această mânie, și faptul că Odysseus i-a ucis un fiu, pe ciclopul Polyphemus, l-a determinat pe puternicul zeu să-l urmărească pe erou cu răzbunarea sa, nimicindu-i pe rând corăbiile și aruncându-l de pe un țărm pe altul. Cu zeițele sau cu muritoarele de rând Poseidon a avut numeroși fii și fiice, majoritatea înfățișați ca niște ființe monstruoase sau a căror forță era de temut. Printre aceștia se numărau: ciclopul Polyphemus, gigantul Chrysaor, aloizii, Lamus - regele lestrigonilor, Triton etc.

Persefona-zeita fertilitatii

        Persefona este în mitologia greacă zeița care stăpânește în timpul iernii, alături de Hades, lumea umbrelor, fiind însă în timpul verii și zeița fertilității. În mitologia romană,Persefona este venerată sub numele de Proserpina.
       Legenda despre Persefona începe atunci când Hades, zeul morții, s-a îndrăgostit de frumoasa fiică a lui Zeus și a Demetrei. Știind că Demetra, zeița culturii și a roadelor câmpului, mama Persefonei, nu va fi niciodată de acord cu o căsătorie, Hades a cerut-o de soție lui Zeus. Neputând să-și refuze propriul frate, acesta a consimțit la căsătoria dintre Hades și Persefona, cu condiția ca Hades însuși să o poată duce în regatul său pe fată (Kore, adică fata, care este și numele ei inițial), știind prea bine că Persefona este păzită cu mare atenție de mama ei, Demetra. Într-o zi, pe când culegea împreună cu oceanidele flori la poalele Nysei, Persefona a fost răpită de Hades și dusă în Infern. Romanii menționează Enna, pe insula siciliană, drept locul răpirii. Demetra a fost însă atât de disperată de dispariția fiicei sale iubite încât a părăsit Olimpul și timp de nouă zile a lăsat să se veștejească întreaga vegetație care era sub oblăduirea ei. Într-un târziu, Zeus a fost nevoit să-i destăinuie prin Hecate lui Demetra unde se află Persefona și să mijlocească un compromis cu Hades, devenit între timp soțul acesteia. Deși eliberată din Infern, Persefona a rămas legată de lumea umbrelor, deoarece a apucat să mănânce acolo un sâmbure de rodie. Acest fapt i-a fost trădat lui Hades de către Ascalafos. În fiecare iarnă ea trebui deci să se întoarcă în Infern și să petreacă o treime a anului acolo. De aceea iarna este anotimpul deznădejdii Demetrei, cel în care vegetația moare.

Hestia-zeita caminului si a focului sfant

         Hestia  în mitologia greaca este zeița căminului, a focului sfânt, prima fiică a lui Cronos si a Rheei, soră a lui Zeus, Poseidon, Demetra, Hera și Hades. Cu toate că a fost curtată de Apollo și de Poseidon, Hestia a obținut de la Zeus dreptul de a-și păstra virginitatea pentru totdeauna. În plus, Zeus i-a acordat onoruri excepționale: i se închina un cult în toate casele oamenilor și în templele tuturor zeilor. Așa cum căminul domestic era centrul religios al locuințelor umane, Hestia era centrul religios al locuinței divine. Această imobilitate a Hestiei explică faptul că nu a jucat nici un rol în vreo legendă. A rămas un principiu abstract, întruchipând ideea de cămin, nemanifestându-se ca o divinitate personală.

        Hestia este corespondenta Vestei în mitologia romană.

Hermes-zeul comertului,zborului si al hotilor

         Hermes este zeul comerțului, zborului și al hoților în mitologia greacă, mesagerul zeilor.

         Având atribute variabile, cu o etimologie onomastică incertă și cel mai vechi centru cultural, de zeu al fertilității, în Arcadia, sau solul zeilor.

         Hermes este un zeu sapiențial, în ipostaza sa de zeu triplu, recompus în miturile grecești după modelul zeului egiptean Thot, dar adesea fiind numai numele onorific grec al acestuia. Hermes Trismegistus este zeul cunoașterii secretelor divine, autorul unor cărți inițiatice sacre, hermetice (preluate de la Thot), zeu cu atributul profeției, educator al preoților, legislator, astronom și astrolog, ocrotitorul scrisului, al geografiei și cosmografiei și patronul medicinei, deopotrivă inventatorul vorbirii articulate, al ritualului sacrificiilor, al scrierii, al palestrelor, al lirei cu 3 coarde și descoperitorul măslinului. Dintre autorii antici, Diodor din Sicilia îl identifică total cu zeul egiptean Thot. De altfel, sărbătorile consacrate lui Hermes aveau o nuanță intelectuală.

Hefaistos-zeul focului

         Hefaistos  reprezintă, în mitologia greacă, zeul focului, al metalelor și al metalurgiei, al fierarilor, sculptorilor și artizanilor, cunoscut de romani ca Vulcan. Fiul șchiop al lui Zeus și al Herei, meșter neîntrecut, creațiile sale extraordinare uimindu-i chiar și pe zei: făurește arme și armuri miraculoase, obiecte care se mișcă singure (un fel de roboți superperfecționați), sau chiar pe Pandora și cutia acesteia. Este personificarea focului în cele trei ipostaze ale sale: focul teluric (al vulcanilor), focul îmblânzit (focul domestic, care poate fi folosit în diferite activități, inclusiv la prelucrarea metalelor), precum și focul atmosferic. A fost căsătorit cu Afrodita. Căsătoria cu Afrodita a avut loc din cauză că, fiind supărat pe mama lui, el a făurit un jilț fermecat cu care a prins-o pe zeiță. Drept răsplată a cerut să se căsătorească cu Afrodita. Zeii s-au mirat: Cum să se însoare slutul cu zeița frumuseții?

Hades-zeul infernului

        Hades, zeul infernului, fiul lui Cronos și al Rheei. Ca și ceilalți frați ai săi, când s-a născut, Hades a fost înghițit de tatăl său, apoi dat afară. Mai târziu a participat la lupta dusă de olimpieni împotriva titanilor. Când s-a făcut împărțirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon- Marea, iar lui Hades - lumea subpământeană. Hades sălășluia în împărăția umbrelor, pe care o cârmuia alături de soția sa, Persefona (în legătură cu răpirea Persefonei vezi și Demeter). El nu îngăduia nimănui, odată ajuns acolo, să mai vadă lumina zilei. Când Heracles a trecut hotarele Infernului, s-a lovit de împotrivirea lui Hades, pe care l-a rănit cu o săgeată, silindu-l să se refugieze în Olympus. Numele de Hades era evitat de cei vechi, care se fereau să-l pronunțe, socotindu-l aducător de nenorociri. Cel mai adesea el era invocat sub numele de Pluton (Zeul cel bogat), aluzie la bogățiile nemăsurate care se ascundeau în măruntaiele pământului. Hades este și un nume sinonim cu împărăția subpământeană pe care o stăpânește zeul cu acest nume. După diferite surse mitologice, această împărăție cuprindeTartarul, Câmpia Asfodelelor, și tărâmul paradisiac destinat eroilor și celor favorizați de zei, precum și sufletelor oamenilor virtuoși - Elysium sau Câmpiile Elizee.

Eros-zeul iubirii

           Eros, în mitologia greacă, zeul iubirii (Cupidon sau Amor în mitologia romană). Era fiul lui Hermes (Ares sau Zeus) și al Afroditei (Venus), și frate cu Anteros. Sub înfățișarea unui copil frumos, uneori înaripat, se ascundea un zeu temut. Cu săgețile lui care nu greșeau niciodată ținta, Eros semăna chinurile mistuitoare ale dragostei atât printre zei, cât și în rândul muritorilor. Însăși Afrodita se ferea de fiul ei cel capricios și necruțător.

         Figura zeului Eros apare în numeroase episoade legate de Heracles, Apollo,Zeus etc. Cel mai cunoscut în constituie însă dragostea dintre Eros și Psyche.

Demetra-zeita agriculturii

       Demetra era în mitologia greacă zeița agriculturii. Era fiica lui Cronos și a Rheei. Face parte din cei doisprezece zei olimpieni.

       Cu Zeus, Demetra a avut o fiică, pe Persefona. În timp ce culegea pe un câmp flori, pământul a înghițit-o pe Persefona; ea a fost răpită de unchiul ei, Hades, care a dus-o cu el în Infern. Zadarnic a căutat-o îndurerată Demetra nouă zile și nouă nopți, cutreierând lumea în lung și-n lat. Nimeni nu-i știa de urmă. Într-un târziu, Demetra a aflat de la Apollo de soarta fiicei sale. Cuprinsă de jale, Demetra părăsește atunci Olimpul și jură să nu-și reia îndatoririle divine și locul în rândul zeilor, decât în ziua când îi va fi înapoiată Persefona. Rătăcind pe pământ, după multe peregrinări, ajunge la Eleusis și zăbovește o vreme mai îndelungată la curtea regelui Celeus (vezi și Triptolemus șiDemophon). Între timp, cum pământul nu mai rodește și holdele se usucă, Zeus îl trimite pe Hermes să i-o aducă înapoi pe Persefona. Dar reîntoarcerea fiicei la mama ei nu mai este posibilă. Ascalaphus a văzut-o pe Persefona cum s-a înfruptat în Infern dintr-o rodie. În felul acesta ea s-a legat, o dată pentru totdeauna, de lumea subpământeană. Mânioasă, Demetra îl transformă pe Ascalaphus, singurul martor al sacrilegiului comis, în bufniță. Persefona însă trebuie să rămână alături de Hades. La insistențele lui Demetra se ajunge totuși la un compromis: șase luni din an Persefona va sta alături de soțul ei în regatul subpământean și șase luni le va petrece pe pământ, lângă mama ei.

       Reîntoarcerea pe pământ a Persefonei era însoțită de venirea primăverii, de renașterea naturii și de plenitudinea verii. Absența ei era marcată de ariditate, de anotimpul trist al iernii în care Demetra ducea dorul fiicei sale. În mitologia romană Demetra purta numele de Ceres, o veche divinitate cu care a fost asimilată.

Ares-zeul razboiului

           Ares era în mitologia greacă zeul războiului.
           Se număra printre cei doisprezece mari zei ai Olimpului și era fiul lui Zeus și al Herei. Cu toate acestea, era disprețuit de părinții săi și de către ceilalți zei, mai ales de către Atena, datorită caracterului său violent, sângeros. În numeroasele mituri legate de numele lui, zeul apare adesea înfrânt, deși era simbolul forței războinice, brutale.

           În războiul troian, de pildă, la care participă luptând alături de Hector, el este rănit de către Diomede cu ajutorul Athenei și silit să o ia la fugă. Când sare în ajutorul fiului său, care avea să fie ucis de Heracles, Ares e de asemenea rănit de către erou și silit să se retragă. La fel, zeul trebuie să îndure uciderea fiicei sale, Penthesilea, fără să poată face nimic. De numele lui Ares e legat și Areopagul, colina unde, la Atena, era locul unde se judecau crimele de natură religioasă. Se credea că la poalele acestei coline Ares l-ar fi ucis pe Hallirrhothius, fiul lui Poseidon, fiindcă voia să-i necinstească fiica, pe Alcippe. Adus de către Poseidon în fața judecății zeilor, pe aceeași colină, spre a fi osândit pentru crima săvârșită, Ares a fost însă iertat.

           Dintre numeroasele episoade amoroase care i se atribuiau, era celebră legătura dintre el și Aphrodita, legătură dată în vileag de către soțul acesteia, Hefaistos. Cultul lui Ares a fost adus în Grecia din Tracia.

          La romani Ares era identificat cu zeul Marte.

    

Afrodita-zeita frumusetii si a iubirii

       Afrodita  este în mitologia greacă zeița frumuseții și a iubirii.
       Potrivit legendei, s-a născut în Cipru. „Stâncile Afroditei” se găsesc pe țărmul sudic al insulei, pe locul unde - potrivit mitologiei grecești - a căzut în apa mării înspumate organul genital al zeului Uranus, amputat de fiul său, Cronos. Aici s-ar fi născut, din valurile mării învolburate, zeița dragostei Afrodita / Venus. Legenda constituie tema mai multor tablouri pictate de artiști renumiți. Atticienii credeau în două Afrodite: cea care s-a născut din Uranus era numită Afrodita Urania,iar cea din Zeus Afrodita Pandamos.

      Deși zeiță a frumuseții, Afrodita este căsătorită cu zeul șchiop, hidosul Hefaistos, care era și fierarul zeilor. În privința nașterii ei există două variante: prima ar fi că este fiica lui Zeus și a Dionei, cealaltă spune că s-a născut din spuma mării. Cu toate că este căsătorită cu Hefaistos, a fost iubită de zeii Ares, zeul războiului, Dionysos, Hermes și Poseidon, precum și de muritorii de Anchises și Adonis.

      A avut mai mulți copii: cu zeul Hermes pe Eros, cu Ares pe Anteros și pe Harmonia, cu muritorul Anchises pe Aeneas (personajul principal din epopeea virgiliană Eneida) etc.

      În legătură cu farmecul și puterea Afroditei circulau numeroase legende: un episod cunoscut este infidelitatea ei față de Hefaistos care, descoperind prin surprindere legătura ei cu Ares, a chemat toți zeii Olimpului drept martori.

Atena-zeita intelepciunii

         Atena  era una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei grecești, identificată de romani cu zeița Minerva. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas.

        Atena era fiica lui Zeus și a lui Metis. Ea personifica forța moștenită de la Zeus, îmbinată cu înțelepciunea și prudența lui Metis. A fost zeița tutelară a cetății Atena. Zeiță războinică, Atena a jucat un rol important în lupta împotriva giganților. Ea participă, de asemenea, la războiul troian alături de greci, pe care-i susține, împotriva troienilor. Este cunoscută disputa dintre Atena și Poseidon cu prilejul împărțirii diverselor regiuni ale Greciei. Cu această ocazie, consiliul zeilor a făgăduit să dea Attica aceluia din cei doi care-i va dărui bunul cel mai de preț. Poseidon i-a dăruit calul, iar Atena măslinul, care avea să asigure prosperitatea locuitorilor. Ea a câștigat în felul acesta întrecerea și a devenit patroana cetății Athenae, care-i poartă de atunci numele.

         Atena era socotită protectoarea artelor frumoase, a meșteșugurilor, a literaturii și a agriculturii, a oricărei acțiuni care presupunea ingeniozitate și spirit de inițiativă. Ea patrona viața socială și cea statală, era sfătuitoarea grecilor adunați în areopag și apărătoarea lor în războaie. La romani apare sub numele de Minerva.

    

Apollo-zeul artelor

          Apollo sau Apolo este, în mitologia greacă și în mitologia romană, zeul zilei, al luminii și al artelor, protector al poeziei și al muzicii, conducătorul corului muzelor, personificare a Soarelui.
         Era fiul lui Zeus și al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi refuzase lui Leto un loc unde să poată naște, Poseidon a scos la iveală, din valurile mării, insula Delos. Acolo, după nouă zile și nouă nopți de chinuri, Leto a adus pe lume doi gemeni: pe Apollo și pe Artemis.
Era socotit totodată zeu vindecător, priceput în arta lecuirii, și tatăl lui Asclepios. Avea darul profeției, de care erau legate numeroasele lui oracole. Dintre acestea, cel mai vestit era cel de la Delphi. Se spunea că, îndrăgostit fiind de Cassandra, fiica regelui Priam, Apollo ar fi inițiat-o și pe ea în această taină. Mai târziu, el a devenit zeul muzicii, al poeziei și al artelor frumoase. Era înfățișat, în această calitate, înconjurat de muze, pe muntele Parnassus.
        Apollo era zeul invocat în călătorii de cei care navigau pe mare, care proteja orașele și noile construcții. Se spunea că împreună cu Alcathous ar fi ajutat la reconstruirea cetății Megara, care fusese distrusă. În sfârșit, Apollo era considerat ca zeu al luminii (de aici și epitetul de Phoebus) și era identificat adesea cu însuși Soarele. Era serbat în numeroase centre ale lumii grecești: la Delphi, Delos, Claros, Patara etc.